Expoziție Culorile Sulinei

Publicat de

în categoria

Sâmbătă, 3 septembrie, ora 16.00

Galeria Cuhnia

Coordonatorii proiectului sunt Asociatia Montage si artistii Aurel Bulacu, Sofia Ovejan, Anca Ciofirla si Horia Cristina.

Oraşul Sulina îşi are copiii lui, copii care de multe ori nu îşi pot permite o vacanţă.

Născuţi în oraşul dintre ape, aceşti copii au un contact foarte slab cu restul ţării, nu au acces uzual la rechizite, au modalităţi limitate de petrecere a timpului liber şi multe, foarte multe dorinţe neîmplinite.

Acestor copii fără posibilităţi li s-a oferit puţină culoare în cadrul unui proiect numit “Culorile Sulinei”. Ne-am dorit ca măcar câteva zile de vacanţă să le fie altfel şi pentru că dorinţa noastră este să schimbăm lumea în bine prin artă şi cultură, am decis să le oferim acestor copii cursuri de iniţiere în artă, împreună cu toate materialele necesare.

Micuţii artişti din oraşul Sulina au participat în perioada 14-19 august 2016 la o serie de cursuri de artă, cursuri organizate de Asociaţia Montage cu sprijinul Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti şi al Primăriei Sulina.

Cursurile au fost susţinute de profesori de la Liceul de Arte Plastice “N. Tonitza” din Bucureşti, toate materialele folosite pentru acestea fiind o donaţie din partea organizatorilor.

Lucrarile a  26 de tineri pictori care pentru prima dată au experienţa unei expoziţii de asemenea amploare, au fost expuse Sâmbătă, 3 septembrie 2016, la Galeria Cuhnia.

Astfel, vizitatorii au putut constata “cum se vede Delta prin ochii copiilor şi cum apele Dunării pot deveni uneori, universul întreg”

Evenimentul a fost organizat cu ajutorul Centrului Cultural Palatele Brancovenesti, al Primariei Municipiului Bucuresti si al Primariei Orasului Sulina.