Vineri, 26 iunie 2015
In deschidere a vorbit Conf. univ. Dr. Florin Stoiciu, expozitia fiind curatoriata de Anca Ciofirla.
Florin Stoiciu: „O expoziţie, un moment de rătăcire în sentimentele unui artist. O temă cu un subiect clasic, tradiţional. Unii ar spune uşor anacronic perioadei noastre. Şi ce dacă? Un artist authentic, sincer, cu meşteşugul său, cu o mare plăcere a lucrului în atelier şi nu numai. De această dată, acuarela lui Horia creează stări şi atitudini specifice pictorului şi desenatorului; de multe ori o pată, un semn, un duct, un traseu pe hârtie, crează iluzia unei forme care, întâmplător, pentru cei mai puţin educaţi în tainele artelor vizuale ar însemna un peşte. În spatele formei descoperim angoasele şi grijile artistului, altfel de neexprimat în cuvinte. El creează imaginea, noi ne construim povestea; ce poate fi mai frumos? Horia trece uşor din starea făcătorului de bunuri spirituale, în zona cerebrală, raţională. Crează un semn, care prin semnificaţie devine semnificant şi în final, o ştampilă a propriei personalităţi. Rareori poţi să te uiţi la o lucrare şi să nu vezi frica sau teama că ceva nu este în regulă. Totul este învăluit în lumină şi mister. De cele mai multe ori m-am gândit că forţa lui Horia s-a transformat în sensibilitatea gestului, a sexului opus. Masculin, dar feminin în exprimare, un melanj fericit care ne duce la gândul că doar doi pot să colaboreze şi să creeze într-o perioadă nefastă. Bucuria lucrului bine făcut, cum ar spune politicienii noştrii, este de fapt, caracteristica creaţiei lui Horia Cristina.”