Cultură în natură

Publicat de

în categoria

„Cultură în natură” este un proiect cultural multidisciplinar si participativ, dedicat tuturor cetățenilor, care urmează să se desfăşoare cu implicarea directă, activă, a publicului. Proiectul propune angajarea publicului în activităţi de tip workshopuri pe diferite domenii culturale (arte vizuale, performance, muzică, literatură, arhitectură și design), desfăşurate într-un cadru natural pe parcursul a 7 zile consecutive, timp de 5 ore zilnic, in perioada 4-10.

În centrul Parcului Florilor urmează a fi amplasată o structură de tip bibliotecă urbană, unde artiștii vor intra în interacțiune directă cu participanții și vor construi împreună un spațiu cultural, o sală de lectură în natură, cu valenţe utilitare diverse, un loc de întâlnire și dialog între artiști, operatori culturali și cetățeni ai Sectorului 2.  Fiecare participant este invitat să contribuie la crearea mobilierului urban-natural, precum şi să pună la dispoziția tuturor participanților, pe perioada desfășurării proiectului, a unor cărți din propria bibliotecă și a oricăror altor elemente cu valențe artistice.

Timp de 7 zile avem alături actori, regizori, muzicieni, scriitori, designeri, arhitecți, artiști vizuali și scenografi care vor susține ateliere absolut gratis, cu oricine interesat. Așadar urmăriți programul nostru pe facebook și veniți!