Explorări şi transformări”, este un proiect educativ-cultural conceput în primul rând pentru elevii şi tinerii din Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, dar care își propune totodată să ofere și o experiență culturală tuturor locuitorilor din acest sector.
Scopul proiectului este facilitarea unei abordări culturale şi participative în explorarea unor alternative creativ educaționale la petrecerea timpului, exprimarea personală şi dezvoltarea individuală a adolescenţilor, tinerilor şi a altor categorii de cetăţeni ai Sectorului 5 din Bucureşti, pornind de la transformările specifice vârstelor fragede. De asemenea, proiectul îşi propune să contribuie la valorificarea patrimoniului natural şi antropic al acestui sector şi la dezvoltarea scenei sale culturale.
Proiectul implică :
- Spectacolul inedit de performance de dans contemporan “CHOICES” în Parcul Sebastian, ce se va desfășura în data de 15 octombrie. ora 16:00.
“CHOICES” oferă publicului o incursiune în evoluția de la copilărie la maturitate. Această călătorie în timp ne permite să privim în oglinda propriei vieți și să reflectăm asupra alegerilor pe care le-am făcut de-a lungul drumului nostru. Prin intermediul dansului și al mișcărilor impresionante, dansatorii ne îndeamnă să ne conectăm cu propria noastră călătorie, cu alegerile noastre și să ne întoarcem cu inimile deschise către acele momente de puritate și pasiune care ne-au definit copilăria.
Coregrafia: Elena Zamfirescu, scenografia: Kademian, coordonator artistic: Matei Stoian, coordonator de proiect: Anca Maria Ciofîrlă, distribuția: Raluca Botez, Bianca Geantă, Eliza Gîdoi, Ştefan Orheanu, Oana Strunilă, Elena Zamfirescu.
Mai multe detalii despre spectacol puteți găsi pe pagina evenimentului.
- O serie de 16 ateliere creativ educaționale pentru 200 de elevi din școlile gimnaziale nr. 126 și nr. 143 din București.
- O reinterpretare a spectacolului original cu transformarea elementelor de scenă şi de sunet, inclusiv de mişcare, prin elementele create de elevii participanţi în cadrul atelierelor şi prezentarea spectacolului transformat în acelaşi cadru oferit de patrimoniul natural local (Parcul Sebastian);
- Expoziţie de instalaţii obiect şi video într-un spaţiu cultural ce aparţine patrimoniului antropic al acestui sector.
Rezultatele proiectului includ o publicaţie şi un film de prezentare a desfăşurării proiectului, a participanţilor, partenerilor şi finanţatorului, prezentate cetăţenilor Sectorului 5 al capitalei şi care urmează a fi diseminate gratis tuturor instituțiilor de învăţământ de pe raza Sectorului 5, prin care acestea vor beneficia de un model de bună practică şi o posibilă sursă de inspiraţie pentru organizarea şi modalitatea de implementare a unor iniţiative cultural-educative ideale pentru integrarea în programul „Şcoala altfel”.
De asemenea, realizarea acestui proiect reprezintă şi o modalitate importantă de susţine profesională oferită de Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, pentru 16 profesionişti în domenii culturale diferite, care la rândul lor contribuie la dezvoltarea scenei culturale şi valorificarea patrimoniului acestui sector al capitalei.
Parteneri: Agenția de Carte, Școala Gimnazială nr. 126 București, Școala Gimnazială nr. 143 București, Fundația pentru Tineret a Municipiului București, Asociația Euro Culturart.
Proiect finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023, în baza Ordonanței 51/1998.