Expoziția taberei internaționale de creație „Trecutul: Prezent și Viitor”

18 – 24 septembrie 2017

Prima editie a taberei internationale de creatie “Trecutul:Prezent si Viitor” a avut loc in localitatea Buzias. Aristii participanti au fost: Aurel Bulacu, Horia Cristina, Sofia Ovejan, Anca Ciofirla/Van Ka, Eugen Raportoru, Alexandru Jakabhazi, Sandor Aranyi, Valentin Georgiev, Vica Tila Adorian, Mirela Iordache, Vali Chincisan, Suzana Dan, Alina Ondine Slimovschi, Daniel Valeriu Neculai.

A fost organizata de Asociatia Montage in colaborare cu Primaria Orasului Buzias, Hotel Phoenix si Galeria Calpe din Timisoara, galerie in care a avut loc si evenimentul final.

În cadrul evenimentului deschis de Marcel Tolcea, la care au fost prezenți artiștii expozanți, a fost lansat și catalogul taberei, catalog a cărui concepție îi aparține artistei Suzana Dan.

 

 

 

În deschidere a vorbit Pr. Dr. Marcel Tolcea:

„Așadar, Tabăra international de artă Buziaș 2017 înseamnă, într-o perspectivă strict cantitativă, 13 artiști plastici din România, Ungaria și Bulgaria: Vică Tilă-Adorian, Sandor Aranyi (Ungaria), Aurel Bulacu, Valentin Chincișan, Anca Ciofîrlă, Suzana Dan, Valentin Georgiev (Bulgaria), Cristina Horia, Mirela Iordache, Alexandru Jakabhazi, Daniel Valeriu Neculai, Sofia Ovejan, Eugen Raportoru, Alina Ondine Slimovschi.

Atunci când am avut prima întâlnire cu creațiile lor, am știut – ca de fiecare dată când este vorba despre o asemenea reunire de personalități din diverse domenii plastice – că îmi va fi aproape imposibil să vorbesc despre toți la un loc și definitiv nedrept să încerc o minimă situare a fiecăruia în parte.

Așadar, cu permisiunea lor simbolică, nu îmi rămâne decât să îi așez în niște pavilioane imaginare (că tot suntem la Buziaș).

În primul pavilion ar locui Aranyi Sándor, Aurel Bulacu, Horia Cristina, Vică Tilă Adorian și Alexandru Jakabhazi. E Pavilionul Seniorilor și cel al artiștilor cu experiență în fața șevaletului, al foii de hârtie și al ucenicilor (elevi sau studenți).

Sigur, politețea ne îndeamnă să începem cu Aranyi Sándor, pictor și fotograf,președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Ungaria. Cunoscut publicului timișorean iubitor de artă de mai mulți ani mai ales în urma proiectului „Diplomatic Art”, arta lui Aranyi Sándor are o capacitate aparte de a oferi privitorului explorări în dimensiuni spațiale nebănuite.

Aurel Bulacu este decanul de… culoare al taberei. În spate/în față cu o experiență în fața șevaletului, a clasei, dar și a trebilor breslei (a fost preşedinte al Filialei de Grafică Bucureşti a U.A.P.R. între 2002 – 2006), Aurel Bulacu  e prezent cu trei lucrări în care nu se poate să nu observi simțul acut al culorii, senzualiatea abil camuflată a formelor sau rafinamentul contururilor ce descriu limburi imaginare.

Din „pânza” aceleiași școli – este vorba despre Liceul Tonitza – vine și Horia Cristina. Delicat, bine așezat într-o sensibilitate old fashioned, artistul orchestrează atent semitonuri delicate și geometrii bătrâne.

Decanul de adevăratelea al taberei este, în schimb, Vică Tilă Adorian. Cunoscut ca un grafician nu doar sensibil, ci și obsedat de concepte, el conduce de câțiva ani destinele Facultății de Arte din Timișoara, iar prezența sa cu o lucrare reprezentativă la Buziaș este, probabil, un semn institutional. Enigmatice, dintr-un niciunde al formelor, dar mai ales ciudat amenințătoare, semnele lui Vică Tilă Adorian sunt când iconuri, când embleme ce par a-și apropria igraios lumea.

Last but not least în acest pavilion al seniorilor, Alexandru Jakabhazy, universitar și grafician timișorean, cu o susținută prezență pe simeze și în viața culturală timișoreană. Ușor recognoscibil, stilul lui Jakabhazi aduce dimpreună o rigoare dinamică a geometriei ce se topește armonic la întâlnirea cu o cromatică stenică, vie și luminoasă.

Al doilea pavilion ar fi al Alumnilor timișoreni. „Locuiesc” în el foști studenți ai Artelor din Timișoara, de fapt, două foste studente: Alina-Ondine Slimovschi și Anca Ciofîrlă. În vreme ce Alina-Ondine Slimovschi este un artist mai degrabă centripet, delicat și cu refugii ușor retro într-un rafinat onirism, pictura Ancăi Ciofîrlă (curator, deopotrivă, al taberei) este una centrifugă, aplecată mai agresiv către privitor, adesea cu neașteptate provocări de compoziție, culoare, convenție.

Al treilea pavilion – sigur, ordinea este aleatorie — este Pavilionul de la Soare Răsare. Stau împreună, aici, bucureștenii și bulgarul. Sigur, Anca Ciofîrlă este de mai multă vreme bucureșteană prin așezare, dar asta „rimează” cu centrifugalitatea despre care vorbeam. (Sigur, pentru bănățeni, tot Timișoara-i centrul!) Aici se află Eugen Raportoru, Sofia Ovejan, Suzana Dan, Neculai Valeriu Daniel, Valentin Georgiev.

Și am să încep cu oaspetele din Bulgaria, Valentin Georgiev. El adduce, prin lucrările sale, o candoare a ductului și a culorilor ce îl conduce cînd spre un nonfigurativ ingenuu, când spre un  suprarealism figurativ.

E un raport ce se regăsește și între lucrările din tabără ale Sofiei Ovejan ce pare a privi lumea vizibilă și cea a visului cu măcar jumătate de dioptrie din privirea unui Rousseau Vameșul. Cu substanțiala observație că miza artistei este mai ales o cromatică vie ce îmbogățește fertil referențialul pictat.

Nu îmi plac asemănările cu alți pictori, dar, fiindcă tot am făcut această gentilă impolitețe, să spun că portretistica urbană a lui Eugen Raportoru îmi evocă lumea cromatică a lui Corneliu Baba. Care, la rândul lui, prin culorile sale de pământ, vine din monotonia gri-maronie a lui Ion Andreescu.

Dintre toți artiștii prezenți la Buziaș, cred că Eugen Raportoru este cel mai puțin sedus de prezența unui privitor ipotetic. Drept pentru care nu vrea nici să seducă, nici să placă, nici să declanșeze emoții. E repetitiv, deci monoton bacovian în cel mai nobil sens al apropierii.

Poate mă înșel, dar cred că în prelungirea, în complementaritatea unei asemenea atitudini gândește Suzana Dan, cunoscută timișorenilor de la prima ediție a Art Encounters. Manager cultural, sedusă de instalații și happening, atunci când pictează, ea își corporalizează culorile și le obligă, odată cu formele, să devină asemenea unui Realități nu lipsite, ci handicapate de autenticitate.

Sigur, primul reflex la o asemenea reflecție este răspunsul la întrebarea „ce ar fi de făcut? Să te întorci la un tip de artă spirituală, așa cum face Neculai Valeriu Daniel, implicat în restaurarea frescelor bisericești? Sau să te folosești, tot asemenea lui, de instrumentele modernității vizuale pentru a pune, în subtilă cheie plastică, semnele vremurilor?   

Grele întrebări, și mai grele răspunsuri.

Sigur, ar fi fost multe lucruri de spus despre valoarea și diversitatea artiștilor.

Cât privește memorabilitatea/ unicitatea artei despre care vorbeam în debutul rândurilor de față în raport cu asemenea evenimente, vreau să vă spun că vernisajul Taberei a fost unul mai mult decât memorabil: o furtună mai mult decât expresivă a măturat promenada pe care artiștii au expus lucrările lor.

Să fi fost asta un semn al iritării naturii față de orgoliul omului creator sau, pur și simplu, un avertisment că artiștii sunt unicități ce nu trebuie niciodată așezate prea aproape unul de altul?”

[prime_hover image=”518″ title=”Tabăra de creație Trecutul: Prezent și Viitor” description=”Pagina proiectului” square_effects=”effect10″ image_width=”280″ image_height=”216″ link=”url:http%3A%2F%2Fgaleriemontage.com%2Ftrecutul-prezent-si-viitor%2F|||” notification=””]